În ziua de azi, buddhismul Zen devine tot mai popular în vest, a avut un impact important nu doar asupra artei moderne dar si asupra filozofiei, teologiei, medicinii și sociologiei, fiind tot mai studiat și integrat în diferite școli psihoterapeutice.

Cercetătorii tot mai des își pun întrebarea, care este cheia succesului, cum a reușit buddhismul să se răspândească la o scară tot mai largă în vest?

Buddhismul a apărut aproximativ acum 2600 de ani, fiind o învățătură revoluționară la acea vreme. India în acea perioadă era o regiune profund divizată de un sistem de caste foarte rigid, în acest context Buddha oferea alinarea de suferință și accesul la Nirvana (o stare lipsită de suferință în care lanțul renașterilor este oprit) tuturor persoanelor care îi urmau învățăturile, indiferent din ce castă proveneau.

Buddha la vârsta de 29 de ani descoperă imperfecțiunile vieții, cum este boala, bătrânețea și moartea. Părăsește palatul (fiind fiul unui rege) în care trăia până atunci, plecând în pribegie. De-a lungul timpului intră în contact cu toate școlile filozofice care existau în India, însă nici una nu i se potrivește. La vârsta de 35 de ani, într-o meditație profundă (meditație era o tehnică cunoscută de el din tinerețe), are un insight semnificativ despre natura minții și a tuturor fenomenelor. Prin acest insight se eliberează de dorință, aversiune și iluzie devenind liber de toate suferințele mentale, realizând o pace profundă de neclintit.

Una din învățătura lui centrală este reprezentată de cele patru Adevăruri Nobile, prin care Buddha se concentrează pe situația noastră actuală și nu pe diferite abordări filozofice etc.

1. Adevărul suferinței – toate vietățile de pe această planetă experimentează stări de frustrare, dezamăgire, anxietate și disconfort etc., deci suferă.
2. Adevărul cauzei suferinței – datorită dorinței, nevoii controlului, setei de a avea sau de a respinge, se naște iluzia unui ego.
3. Adevărul încetării suferinței – Iluminarea - renunțarea completă la agățarea de ego, ducând la încetarea dorinței și aversiunii.
4. Drumul care duce la încetarea suferinței fiind Calea Octuplă, se realizează prin cultivarea moralității, meditației și a înțelepciunii.

Ce este Zenul (Chan in chineză și Son in coreeană)? Este foarte greu de pus în cuvinte acea aromă ce diferențiază Zenul de restul tradițiilor buddhiste. Istoria Zenului începe cu Boddhidarma, un călugăr buddhist care în anul 520 a ajuns in China. El este considerat primul patriarh al Zenului. Ca rădăcini Zenul este pe deoparte legat de Buddhismul Mahayana și pe de altă parte de taoism, o mișcare spirituală și filozofică bine înrădăcinată în China acelor vremuri. În Zen se pune accentul pe experiența individuală dincolo de sutre. Cum a fost formulată esența Zenului de Boddhidharma :

• O transmitere în afara sutrelor (învățăturilor)
• O libertate totală raportată la concepte și învățături
• O comunicare directă de la inimă la inimă (sau de la minte la minte)
• Contemplarea propriei naturi și realizarea naturii lui Buddha.

Ca tehnică, Zenul folosește meditația și koanurile – acestea fiind specifice Zenului. În meditație ca obiect al meditației se folosește respirația, zgomotele exterioare, fără însă a le respinge sau a ne atașa de ele sau contemplarea asupra întrebării ”ce este aceasta?”. Koanurile însă, prezintă diferite situații care au o rezolvare, dar nu cu mintea rațională. Rezolvarea lor poate avea loc doar daca depășim dualitatea eu/non eu (cel puțin teoretic).

Buddhismul a fost studiat în domeniul psihologiei de întemeietori de școli terapeutice, cum sunt C. G. Jung, Fritz Perls si Erich Fromm etc. În USA există programe bazate pe meditație buddhistă, ca de exemplu : Reducerea Stresului prin Mindfulness (MBSR – Mindfulness-Based Stress Reduction), un program de opt săptămâni, cu o eficiență ridicată. Acest program a apărut ca rezultat al ineficienței altor metode terapeutice sau medicamentației la personale care suferă de sindromul stresului post-traumatic.

O altă metodă terapeutică care este apropiată de meditația buddhistă, este Trainingul Autogen. Această metodă a fost dezvoltată de Johannes Heinrich Schultz. La rădăcinile TA putem găsi influențe venite din orient (yoga și tehnici de meditație buddhistă). Bazându-se pe cele mai vechi metode de relaxare psihofiziologică cunoscută de noi, care sunt descrise în manuscrise vechi indiene, a dezvoltat un șir de tehnici de relaxare și meditație adecvate persoanelor din vest, lăsând deoparte aspectele filozofice și religioase. Trainingul Autogen (TA) are două etape distincte : ciclul inferior caracterizat prin exercițiile de relaxare și introducerea formulelor intenționale și ciclul superior sau etapa imaginativ-meditativă care facilitează o autocunoaștere profundă și dezvoltare personală.

Psihiatrii japonezi studiază asemănările dar și diferențele dintre TA respectiv Zen încă din anii 70. Onda A. sumarizează următoarele efecte comune ale celor două abordări :

• Eliberarea de stres a individului
• Stabilitate psihică și o creștere a vitalității
• Funcții fiziologice echilibrate și stabile
• Exercitarea autocontrolului
• Intensificare voinței
• Dezvoltarea creativității

Până la urmă ce poate folosi psihoterapia de nenumăratele valori pe care le are Zenul? În primul rând acea cunoaștere intuitivă care este dincolo de concepte respectiv dincolo de ego. Această cunoaștere intuitivă are legătură cu viața noastră emoțională respectiv instinctuală și mai puțin cu partea rațională. Exercițiile din Zen (meditația dar și koanurile) facilitează punerea în paranteză a egoului și prin aceasta avem acces la partea inconștientă a personalității accesând chiar și inconștientul colectiv – „moştenirea spirituală uriaşă a dezvoltării omenirii, renăscută în fiecare structură…individuală” cum este descris de C.G.Jung.

Psihiatrul și terapeutul jungian dr. Koronkai Bertalan, unul din întemeietorii școlii de Psihoterapie prin Relaxare și Simboluri sumarizează într-una din prezentările sale aspectele ce se pot folosii din meditația Zen în psihoterapie :

• principiul responsabilității individuale și a încrederii în propriile forțe
• posibilitatea descătușării energiilor interioare și direcționarea lor spre un anumit scop
• importanța și necesitatea autocunoașterii
• principiul cunoașterii intuitive, o nouă perspectivă asupra realității
• o mai bună cunoaștere a dinamicii psihice
• importanța atenției pasive în stări modificate de conștiință.

Cel mai important lucru, dincolo de cele amintite mai sus, este răspândirea meditației în lumea modernă, devenind tot mai prezentă în viața noastră de zi cu zi oferindu-ne alinare și protecție în vârtejul vieții moderne.