Cu siguranță toți suferim. Ne-am pus întrebarea, de ce? Pentru că cerem de la lume și de la noi ceva ce nu ne putem/poate oferi.

Aceste așteptări se datorează discrepanţei dintre ceea ce suntem, posibilitățile și capacitățile noastre și ceea ce ni se cere, respectiv impune să fim. Primul contact cu socialul se realizează prin părinți. Eu au talentul de a ne intoxica mintea cu atitudini negative și o continuă căutare a greșelilor. Ni se spune ce este rău, ce este greșit și foarte rar ajungem să fim lăudați. Pentru că aceste feedback-uri negative sunt primite când suntem mici, gândirea noastră se va forma sub influența lor. Ca adulţi și chiar mai repede vom ajunge să ne intoxicăm singuri. Dezvoltăm o minte focusată pe greșeli.

La un nivel social, niciodată nici un rol social nu va fi satisfăcător. Tot timpul voi avea dubii legat de ceea ce fac. Nu voi fi un părinte suficient de bun, nu voi avea un loc de muncă suficient de bun și probabil nici copiii mei nu vor suficient de buni și cu mare grabă voi încerca să-i îmbunătățesc. (aşa continuând mai departe aceasta buclă a negativismului şi a focusării pe greșeli). Evident nici locuința mea nu o sa fie suficient de încăpătoare şi nu o să am nici bani suficient de mulți. Din moment ce nu o să mă simt bine unde sunt, înseamnă că îmi doresc sa fiu altundeva, și voi suferi.

La un nivel personal, individual, vom încerca să fim tot timpul altcineva decât cine suntem. Nu ne cunoaștem capacitățile și nici posibilitățile individuale deci nu avem o privire obiectivă asupra propriei persoane. Vom tânji să fim altcineva, nu ceea ce suntem, acest conflict ne otrăvește viaţa.

Oare ce aducem cu noi din trecut în prezent? Pe ce amintiri ne focusăm mai mult, pe cele plăcute sau pe cele negative, neplăcute? Am ajuns să ni se pară normal să fim criticați și ceea ce e și mai rău să ne autocriticăm continuu. Nici nu mai auzim când suntem lăudați!

Eu cred că mai multe putem învăța dintr-un succes decât dintr-o greșeală!

În acestă lume modernă Omul este prins într-un vârtej, un vârtej al suferinței și dezamăgirii, un vârtej al negativismului și criticii. Încercând să fim tot timpul altcineva și să fim altundeva uitam ceea ce Suntem.

Totuși Natura, Universul, mai face un pas pentru a ne readuce pe calea echilibrului. Ne confruntă cu aceste conflicte și suferințe. Cum? - prin boală. Aceste dezechilibre la nivel psihic, dacă nu sunt rezolvate, se vor manifesta și în corpul fizic, printr-un proces numit somatizare. Tot mai multe cercetări demonstrează legătura dintre o viață dusă în stres cu boli foarte grave cum sunt cancerul, problemele cardiovasculare, deficiente ale sistemului imunitar și ale aparatului digestiv.

La un moment dat, nu strică să punem sub semnul întrebării toate așteptările sociale și așteptările pe care le avem față de noi înșine, să facem o autoanaliză și să ne dăm seama cine suntem de fapt, care sunt nevoile noastre autentice și de ce nu, care este Sensul nostru pe acesta lume. Poate o să avem o surpriză majoră, să ne dăm seama că o mare parte din așteptări și nevoi nici nu sunt ale noastre; eliminându-le putem duce o viață care este mai echilibrată și în concordanță cu nevoile autentice ale ființei noastre.